Știri de la Zentiva

22 martie 2023    /    Știri

ZENTIVA se angajează să planteze 1 milion de copaci până în 2030

ZENTIVA se angajează să planteze 1 milion de copaci până în 2030

Zentiva sărbătorește astăzi Ziua Internațională a Pădurilor și anunță angajamentul său de a planta 1 milion de copaci până în 2030. Fiind un producător de medicamente de înaltă calitate, la prețuri accesibile, Zentiva generează emisii de carbon și este conștientă de impactul său asupra mediului. De aceea, compania s-a angajat într-un program puternic de sustenabilitate ca parte a strategiei sale de afaceri.

Nick Haggar, CEO Zentiva: „La Zentiva, asigurăm aprovizionarea cu medicamente, peste 100 de milioane de oameni din Europa și nu numai, având încredere în produsele noastre. Am definit o strategie de sustenabilitate cuprinzătoare și dorim să ne oficializăm angajamentul de a deveni carbon neutri pentru Scop 1 și Scop 2 până în 2030. În plus, investim în continuare în programe pentru a ne îmbunătăți eficiența în gestionarea energiei, a apei și a deșeurilor. Sunt mândru pentru că acțiunile sunt reale și nu doar angajamente pe hârtie.”

Călătoria pentru sustenabilitate a Zentiva a început în 2019 prin plantarea primilor copaci în România în munții Făgăraș. De atunci, la nivel de grup, s-au plantat deja peste 250.000 de copaci ca parte a programului de reîmpădurire și compensare. Formalizarea angajamentului 1 milion copaci plantați este o altă piatră de hotar pentru echipa Zentiva din toate țările grupului.

Ines Windisch, Head of HR, Communications & Sustainability: „Toți colegii din compania noastră sunt implicați în agenda de sustenabilitate deoarece, noi credem că fiecare pas mic, fiecare contribuție contează. Ne concentrăm eforturile nu numai pe programe de eficiență, ci și pe Biodiversitate, sprijinind natura să recupereze și să se refacă ecosistemele locale. Există o singură planetă și ne dorim ca generațiile viitoare să se bucure de viața lor pe pământ la fel de mult ca noi.”

România este una din țările Zentiva care contribuie major la proiectul de împădurire. Din cei 250.000 ce copaci, 87.000 au fost plantați în Munții Făgăraș, astfel susținând reconstrucția a 22 de hectare în țara noastră. De asemenea, compania derulează campanii interne sub umbrela "Zentiva goes green" pentru a  crește gradul de conștientizare a angajaților cu privire la angajamentul companiei și pentru a-i implica în această preocupare pentru un mediu sănătos.

 

”Începând cu 2019 ne-am asumat angajamentul de a contribui pe termen lung la reabilitarea biodiversității și am plantat zeci de mii de copaci în areale defrișate de decenii în Munții Făgăraș. Ținta stabilită la nivelul grupului Zentiva va continua aceste eforturi acolo unde va fi nevoie, asigurând generațiilor următoare un mediu mai sănătos. Proiectele noastre susțin și comunitățile locale și vom explora susținerea creșterii și protejării albinelor, care au un rol vital în menținerea biodiversității și echilibrului ecosistemelor”, a declarat Ioana Lucescu, Director Comunicare Zentiva România și coordonator al proiectului de împădurire în România.

Zentiva a continuat să își reducă semnificativ emisiile de CO2 în 2022, după o reducere de 16% în 2021.Este important ca toate companiile să lucreze pentru a-și reduce impactul asupra mediului. În timp ce strategia de sustenabilitate a companiei este încadrată în jurul a 3 piloni: Oameni, Parteneri și Planetă, Zentiva va atinge obiectivul carbon neutru concentrându-se pe reducerea emisiilor de carbon, aprovizionarea din energie regenerabilă și creșterea eficienței în gestionarea energiei, apei și a deșeurilor.

 

Pentru mai multe informații despre Sustenabilitate la Zentiva click aici.